Hai să facem un exercițiu de imaginație. Imaginează-ți că de la 12 până la aproape 18 ani ai trecut deja prin mai multe ”turbulențe” decât o face un om într-o viață, ești singur pentru a mia oară iar cea căreia îi oferisei inima, prima ta iubire, a fugit cu cel mai bun prieten și cu bruma de bani de o aveai strânsă. Nu ai acte, nu ai unde să stai și absolut nici o direcție în viață. Singurul adăpost pe care îl ai este un internet cafe care te angajează la negru ca administrator de noapte și îți oferă o cameră mică unde să pui capul jos, în prisma acestui fapt nici nu te plătesc cum trebuie. Se apropie ziua ta de naștere, marele majorat, iar tu ești blocat în mizeria asta, simți că vrei să pui stop la tot dar ceva nu te lasă. Mental ești la pământ, nu ții legătura cu nimeni din familia ta (deci nimeni nu știe prin ce treci) în afară de mama ta. Mamă care la rândul ei se luptă cu o boală grea, stă într-o locuință socială și ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să o îmăpvărezi cu situația ta.

Cam asta este situația în care m-a găsit pe mine majoratul și ca să fie tacâmul complet, mai vine un cadou de la viață, mă înțeapă un păianjen și ajung la urgențe la Spitalul Colentina. Aici o doctoriță ”pricepută tare” confundă reacția mea alergică cu simptomele unei boli terminale și mă anunță verde în față că s-ar putea să nu o mai duc mult. Sună a film prost, știu. Cert este că exact așa se prezenta viața mea în acel moment. Cumva faptul că am ajuns la spital s-a dovedit a avea și o parte bună, asta pentru că în discuțiile pe care le aveam cu un ”coleg de celulă” am aflat despre un domeniu proaspăt apărut pe piața românească, videochat-ul. Detalii nu a știut să îmi dea foarte multe, doar mi-a spus că are un vecin de scară un studio și că a rămas uimit câți tineri se angajează acolo. Mi-a zis că trebuia limba engleză și că se lucrează pe PC, că trebuie să am 18 ani și cam atât, alte cerințe nu-s. Parfum! Vorbesc engleza fluent de pe la 7-8 ani, mi-am petrecut toată adolescența prin internet cafe-uri, deci sunt as și în calculatoare și acum eram oficial și major.

Am ieșit din spital, doctorița care mă făcuse să cred că urmează să mor se simțea vinovată și mi-a dat un cadou la plecare, o geantă cu haine și echivalentul a 100 de lei în ziua de azi, suficient cât să mă facă să nu o reclam, avea și ea interesul ei să plec zâmbind de acolo. Ar fi trebuit să acord mai multă atenție faptului că două săptămâni am crezut că timpul meu pe acest pământ s-a sfârșit dar nu am făcut-o, aveam o singură direcție și aia era chioșcul de ziare. Am luat Anunțul Telefonic (era anul 2002, mai greu cu OLX-ul pe atunci) și am căutat anunțuri la rubrica cu oferte locuri de muncă, spre surpriza mea am găsit trei sau patru anunțuri. Spre dezamăgirea mea toate erau adresate doar fetelor, ceea ce m-a lovit puțin sub centură, bifasem eu toate opțiunile de mai sus dar la asta chiar nu aveam ce face, acum eram supărat că nu-s fată! 🙂 Unul dintre anunțuri îmi atrage atenția, ei nu căutau fete ci adminisatori, sun și spre surpriza mea am nimerit la un studio mixt. Îmi răspunde o doamnă și mă întreabă de care dintre posturi sunt interesat, cel de administrator sau cel de model?

– Păi, nu știu ce presupune postul de model dar eu știu că n-am 1.80 și nici Făt Frumos nu sunt…

Ea râde și îmi spune că e mai bine să vin la un interviu. Îi spun că nu am acte. Îmi spune să vin la interviu. Îi spun că nu am unde să locuiesc. Îmi spune să vin la interviu. Bun, nu am mai insistat cu problemele mele și m-am înființat la locul întâlnirii, blocul INES de la Obor(pentru ăștia mai mici, unde e Max Bet-ul ăla pe colț atunci era o pizzerie mișto. Acolo mâncai pizza cu cașcaval, peste care era pus cașcaval și deasupra avea și niște cașcaval ras. Și o măslină, două, de design… așa). Bun, scuze pentru pauza publicitară, revenim, mă întâmpină un domn înalt, pletos și foarte ”expresiv” la figură, mă roagă să-l însoțesc și mă duce la apartamentul cu patru camere unde era studioul. Astăzi un studio de patru camere ar fi însemnat patru camere individuale de lucru, atunci însă…. să zicem că însemna mult mai mult. Una dintre camere, camera de băieți avea 5 posturi de lucru, separate cu perdeluță roșie, camera era curată dar fumul îl puteai tăia cu cuțitul. Altă cameră era de cupluri și două dintre ele erau pentru fete. În total în cele patru camere lucrau aproximativ 15-18 persoane pe tură. Mi-au spus că nu e problemă că nu am acte, pot lucra pe contul altcuiva dar nu trebuie să îmi arăt fața. Bun, dar nu am unde să stau le zic eu. Au ei o soluție și pentru asta, pot dormi pe scaun cu capul pe birou sau pe canapele când prind loc liber. Vândut!

Nu judecați, nu uitați că dormeam într-o cameră fără încălzire, duș sau alte utilități. La internet cafe îmi dădea nea Tony bani când își aducea aminte, aici aveam 50% din tot ce făceam. Aveam și duș, aveam și bucătărie, cam greu să zic nu, așa că am trecut la treabă. Practic aveam un birou și un scaun, în fața mea un PC pe care trona un webcam, celebrul borcănaș de la Philips, îmi scapă numele acum. Feed-ul video eram numit video așa, din complezență, în fapt puteam spune că acel webcam trimitea multe poze pe minut, atât de greu se mișca. Eu trebuia să stau online iar când un membru intra în privat trebuia să fac orice ca să îl țin cât mai mult acolo. Da, vorbesc la masculin pentru că nimeni nu îmi spusese și acest aspect al jobului, marea majoritate a membrilor erau gay americani.

Inițial am avut exact reacția pe care te aștepți să o ai ca român, am fost scârbit de acest lucru dar cum am aflat despre el exact în cadrul primului privat, nu prea aveam ce face. Spre norocul meu, pe vremea aia partea sexuala a jobului apărea destul de rar, în general membrii erau oameni singuri care voiau doar să vorbească cu cineva. Tot atunci am aflat și cât durează scârba provocată de gay… La finalul privatului, după ce vorbisem o oră jumate cu un anume John din California făcusem 150 de dolari (partea mea), eh aici mi s-a terminat scărba și am înțeles că am găsit calea pentru a-mi schimba viața în bine. În plus, nu aveam eu treabă cu sexualitatea lor, la vremea aia aveam DC++ sau oDC, filmele cu Terra Patrick și Jenna Jameson suprapuse peste fereastra de chat făceau totul mult mai suportabil. :))

Voi continua povestea cu altă ocazie, model nu am fost pentru mult timp pentru că am învățat rapid secretele domeniului, iar talentul meu pentru povești și comunicare m-a îndreptat spre următorul job din cadrul videochatului, am devenit moderator. Practic eu tastam pentru fetele care vroiau să facă acest lucru și nu știau engleza, atunci am înțeles că dacă ar exista combinația ”minte de bârbat și trup de femeie” s-ar dovedi a fi nimicitoare, a mers foarte bine.

Vedeți voi, nimeni nu ajunge la videochat din prea mult bine acasă și când o face, reușește să aducă puțin din acel bine acasă, cel puțin pe ăla financiar care face totul mult mai suportabil. Așa începe povestea mea cu videochatul, pe parcursul timpului, dacă există cerere pot scrie mai mult despre experiența mea în domeniu. Deocamdată pot spune că am traversat un drum lung și interesant, am fost pe rând: model, moderator, administrator, trainer, studio owner și webmaster. Am făcut bani și am pierdut bani, am avut realizări, dar și eșecuri. Una peste alta, am devenit un profesionist în această lume a industriei adult, o lume care înseamnă orice, numai ce credeți mulți dintre voi nu.

De ce am renunțat atunci? Ajungem noi și acolo, timp avem destul…..

Leave a Reply